Amber fuzionează cu un studio independent din Mexic și își întărește prezența în regiune

Amber fuzionează cu un studio independent din Mexic și își întărește prezența în regiune

Toy Blitz landscape

Amber, compania dezvoltatoare de jocuri video cu capital 100% românesc, continuă să se extindă pe plan internațional, fuzionând cu KaraOkulta, un studio independent din Guadalajara. 

Această mișcare întărește prezența Amber în Mexic, după ce studioul românesc a deschis un nou sediu în Guadalajara la începutul acestui an. KaraOkulta este un dezvoltator de jocuri și aplicații mobile în care lucrează 15 specialiști. Studioul mexican a colaborat cu Amber la sfârșitul anului 2019 la dezvoltarea jocului casual Toy Blitz. Parteneriatul a fost un succes astfel încât cele două companii au decis să-si unească forțele.

Echipa se va alătura Amber Mexic în hub-ul Ciudad Creativa Digital. Considerat un „Silicon Valley” al Mexic-ului, Guadalajara devine un pilon important în dezvoltarea de produse media digitale.

Mihai Pohontu scaled

„Amber este în permanentă căutare de parteneri dedicați, iar KaraOkulta a dovedit la finalul anului trecut că este o echipă foarte talentată. Fuziunea consolidează capacitățile de dezvoltare de jocuri originale ale Amber Mexic și reprezintă un pas înainte în strategia noastră de a crea un ecosistem puternic de game development în Guadalajara. Suntem nerăbdători să răspundem oportunităților pe care le vom prelua în noua formulă,” a declarat Mihai Pohonțu, CEO Amber.

„Amber este un partener de business redutabil ce a demonstrat de-a lungul anilor că dorește să devină un nume important pe scena internațională a jocurilor video. Această fuziune va genera o multitudine de oportunități pentru comunitatea locală și va consolida Guadalajara ca un hub important de game development,” a precizat Jorge Suarez, fondatorul KaraOkulta.

Amber a început recrutarea pentru noul studio, dorind să angajeze 100 de specialiști până la sfârșitul anului. Studioul caută specialiști pentru toate disciplinele de dezvoltare, cu focus pe artă, design, game engineering și testare. 

Amber, cea mai mare companie independentă de jocuri video din România, a înregistrat o creștere constantă în ultimii trei ani, deschizând două noi birouri (Botoșani și Guadalajara) și fuzionând recent un cu studio local din România, Scorpius Games.

Amber a avut o creștere consistentă a business-ului în 2019 și aceasta va continua  într-un mod accelerat și în acest an, cu peste 30%. Compania a raportat pentru anul 2019 cea mai mare cifră de afaceri din istoria acesteia: 57,85 milioane Lei (13.65 milioane de dolari). 

În Amber lucrează peste 500 de specialiști, iar compania se așteaptă să depășească 600 până la finalul anului. Cei care doresc să lucreze în Amber pot găsi mai multe detalii aici: https://amberstudio.com/careers/.