Interviurile #BGW / Hypno, regizor: “Întotdeauna am privit jocurile video ca pe o oportunitate de a socializa”

Dacă nu îl cunoști pe Hypno, cu siguranță îi știi opera: este unul dintre cei mai importanți regizori de videoclipuri muzicale și spoturi publicitare din România. A regizat videoclipuri pentru OCS, Coma, Deliric, Subcarpați, Golan, Cred că Sunt Extraterestru și multe alte trupe românești și internaționale.

Cum ai descoperit jocurile video? Ai avut un moment “revelator”, ceva care te-a atras în mod special?

Țin minte că primele jocuri video le-am jucat pe Commodore prin ’86. Îl primisem printr-o filieră străină și jucam jocuri sportive. Într-unul din ele săreai cu prăjina și trebuia să dai foarte repede din taste. Cu cât dădeai mai repede din taste, cu atât alergai mai repede și săreai cu prăjina peste obstacol. Aveai binecunoscutul schior pe care l-am jucat mulți dintre noi. Mai era un fel de Space Invaders, dar super primitiv.

Revelația jocurilor video a început prin ‘90, când mă duceam acasă la un prieten care avea un calculator mai șmecher și amândoi ne înghesuiam în jurul unei tastaturi să jucam un joc premergător al FIFA. Cred că era International Soccer, și țin minte că jucam unul de-o parte, unul de alta. Toată șmecheria era să pasezi pe exterior și să centrezi. La centrare toată lumea dădea gol. Toată apărarea consta în a nu pasa în lateral și a ține mingea cât mai în centru.

Astea au fost începuturile mele timide, dar țin minte că era o adevărată plăcere să mă duc la prietenul ăsta și să petrec ore întregi cu el în fața calculatorului. Tot la el mă duceam când era o emisiune pe TVR 1, cred că a lui Mironov , în care, la un moment dat, se dădeau jocuri. Așa se zicea: “dă jocuri la final”. Erau jocurile pe casetă care emiteau un țiuit și, când le arătau la televizor, tu puteai înregistra dacă aveai un casetofon cu înregistrare.  Când dădea drumul la joc puteai să înregistrezi graficul ăla sonor de joc și apoi puteai să joci și tu jocul respectiv. Îți luai jocul de la televizor și îl incărcai pe casetă.

Din toți anii ăștia, care a fost jocul care te-a marcat cel mai mult?

Întotdeauna am privit jocurile video ca pe o oportunitate de a socializa. Probabil că jocul care m-a marcat și mă marchează în continuare cel mai mult și datorită căruia am câștigat prieteni, și-am pierdut dușmani :), este FIFA. Am mai jucat și alte jocuri, dar nu am petrecut atât de mult timp ca la FIFA, fie că pierdeam nopțile cu prietenii în casă sau online, fie bătându-mă cu puști din America de Sud. Dar șmecheria a fost întotdeauna între prieteni. Prietenii mei neavând pasiuni automobilistice sau nemergând la sală, trebuia să ne măsurăm masculinitatea într-un fel.

Simți că te-au ajutat jocurile video în dezvoltarea ta?

FIFA cu siguranță nu, n-aș merge până acolo, dar au fost shootere sau jocuri single player care m-au ajutat, am găsit inspirație în anumite cadre de acolo. M-au inspirat momente pe care le-am “furat” și le-am transpus în regie.

M-au inspirat mai ales acele video preroll (cinematice) care acum au devenit din ce în ce mai dezvoltate, cu actori mari, cu filmări complexe, uneori îmi place să mă uit mai mult la cinematice decât să mă joc.

 

Ai trăit vremea internet cafeurilor?

Am trăit-o din plin. Am prins chiar primele internet cafe-uri, am prins mIRC, era și vorba aia: “Să-ți faci viața pe mIRC”. Cunoșteai fete pe mIRC. Pe vremea aia cu mIRC-ul era foarte interesant, cântam goa și era singura variantă de a cunoaște oameni din comunitatea mea, din comunitățile goa. Apoi, de pe mIRC, luam jocuri și făceam schimb cu alți useri.

Mai târziu au început să apară și jocurile în internet cafe-uri și se creaseră niște comunități frumoase. Și-așa am ajuns prima dată la Web Club, care ulterior s-a dezvoltat în Web-ul despre care încă mai vorbește o grămadă de oameni. Dar când m-am dus prima dată la Web, m-am dus pentru jocuri și Internet. 

Îți aduci aminte de un moment cu baieții în care sala de internet a vibrat? Un headshot legendar?

Am o amintire de la o sală de jocuri din Colentina. Nu știu dacă se juca Counter-Strike sau ceva premergător Counter-Strike. Se juca pe bani și unul dintre jucători a mințit că nu era în sală, dar de fapt era în sală și juca cu celălalt, care nu știa că ăsta e în sală și trăgea cu ochiul la el în monitor. Îl tot lua și îi tot dădea headshot-uri până când un al treilea i-a spus ăluia că “Bai, vezi că ăsta e în spatele tău și vede unde ești” și a ieșit cu scandal.

Când mai găsești acum timp să te joci? Având în vedere că suntem toți prinși cu job-uri.

Nu mai e timp din păcate. Pentru că s-au diversificat acțiunile din viață, apuc să mă joc destul de rar. Încerc să mă feresc să mai joc cu băieții cu care jucam pe vremuri pentru că, bătându-i în mod constant, mi-am creat o aură de jucător invincibil. Și evit să mă joc cu foștii parteneri de FIFA ca să nu-mi pierd aura asta. Acum sigur m-ar bate nonstop.

Mă mai joc pe telefon, mai ales la filmări, între cadre.

Ce jocuri?

Mini golf, uneori FIFA, dar trebuie să fie o filmare mai relaxată, să am măcar 10 minute între cadre. În mod normal am un minut sau două, iar atunci prefer ceva fast rewarding.

Apropo de oamenii cu care ai jucat de-a lungul timpului, ai păstrat prieteniile? Cu cine te mai joci sau cu cine te mai jucai când aveai timp?

Prietenul meu foarte bun și dușmanul meu cel mai bun în FIFA este Dan de la OCS (n.r. Dan Amariei). Cu el nu există conversație care să nu se termine cu un meci de FIFA. Orice dispută am avea, se decide cine are dreptate la un meci de FIFA. Jucăm constant de cel puțin 15 ani.

Orice ceartă politică sau socială…De la cele mai banale dispute până la momente grave din viața noastră, pană la urmă totul se termină cu un meci de FIFA. Nu conta în ce stare sentimentală era celălalt: important era să îl bați. Nu există “Hai că te las să mă bați pentru că treci printr-un moment greu”.

Dacă ai alege o singură platformă care ar fi aceea: consolă, PC sau mobile?

Consola, iar primul motiv este controller-ul. Motivul principal ca să te joci pe consolă este distracția; te scoate din realitate, dar controller-ul este completarea perfectă a oricărui joc. Este singura unealtă destinată exclusiv jocului.

M-am mai jucat și cu căștile de VR și îmi plac foarte mult jocurile. Sunt destul de basic momentan, dar sunt nedezvoltate; ai un sentiment de film SF din anii 80, dar e clar că e o direcție care va prinde bine, dacă nu cumva a prins deja.

Mai trebuie să treacă niște ani ca VR-ul să prindă, momentan nu a atins mass market-ul. Asta pentru că nici ei nu au dezvoltat încă foarte bine platformele și jocurile. We’re not there yet. We’re there, but not there yet.

Cum îi prezinți fetei tale acest univers de gaming?

Momentan este un fel de “mită” ca să mănânce, ca să stea cuminte și ca să se îmbrace. Există acest BimiBoo care e o platformă de joculețe educaționale. Îti dai seama că mi-ar plăcea să joc FIFA cu ea pentru că sunt sigur că o să prindă gustul jocurilor. Având o consolă în casă, va afla de jocuri, va vedea jocuri, iar cumva va dori să ia parte la chestia asta. Nu o să o ghidez eu, dar sunt sigur că societatea și anturajul o vor ajuta să descopere ceea ce îi place.

Dar cu băiatul tău a fost la fel, nu? L-ai lăsat pe el să descopere? Acum bănuiesc că nu e niciun joc care să îi fie străin.

Ținând cont că e băiat și are 14 ani, normal că a vrut să își măsoare testosteronul cu mine, inclusiv la FIFA, motiv pentru care FIFA a devenit și pentru noi doi o competiție masculină. Îi place și se joacă și alte jocuri, face parte dintr-o generație multitasking.

Joacă un shooter pe controller, pe telefonul de lângă e deschis video call-ul cu un prieten, are căștile pe o ureche și vorbește cu ăia cu care se joacă la shooter. Are și laptopul deschis și mai curge și acolo o altă aplicație.

Cum vezi viitorul jocurilor video cu toate noile tehnologii, cloud etc.?

Mi se pare foarte okey și foarte sănătos cumva. Cred că este o zonă de entertainment care crește rapid și va crește și mai rapid, mai ales că acum învățăm toți ce înseamnă izolarea și autoizolarea. Cred că următorul pas important este ca, indiferent de joc, o să ai un avatar super personalizat și practic te vei dubla. Înainte să mori, o să-ți dai un upload și, indiferent de joc, tu te duci cu avatarul tău în joc.

De la cel mai banal joc până la cel mai complex, jocul respectiv va știi ceea ce ești tu, va putea să preconizeze niște reacții, niște moduri de interpretare a unor anumite situații și va reacționa conform cu ceea ce ești tu.

Cred că vor fi și jocuri de dating și cu siguranță cred că există acest tip de jocuri la japonezi.

Era acum mulți ani un site, FUFME, și puteai să ai parte prin platforma aia de sex între personaje. Sunt sigur că era o chestie mega basic, dar cu timpul va evolua și va face parte tot din gaming. Nu îi dăm noi numele ăsta deocamdată, dar it’s still gonna be that.

Mi se pare ca a fost și un episod în Black Mirror unde doi prieteni foarte buni heterosexuali se întâlnesc într-o realitate virtuală și își strică prietenia din realitate pentru că ajung să fie atrași unul de altul.

Vom vedea în viitor dacă în loc de cruci o să avem avatare și vom trăi veșnic.