Racing League Romania BMW GT Challenge Paul Ricard: Enfin, Aqirys Racing

Racing League Romania BMW GT Challenge Paul Ricard: Enfin, Aqirys Racing

După trei runde în care n-au fost cu nimic mai prejos ca ritm față de învingători, Victor Nicolae și Alex Cascatău au reușit să se impună în etapa a șasea a sezonului, la finele unei ore de cursă pe traseul francez de Grand Prix.

P90416513 lowRes racing league romani

După ce Motul eSports, Walk Racing și Willi Motorsport și-au împărțit victoriile în prima jumătate a campaniei cu modelele BMW M4 GT4, în cercul învingătorilor tot trena apariția echipajului cu numărul 12 – Aqirys Racing. Seara de cursă de la Paul Ricard a adus pentru aceștia o evoluție exact așa cum și-au dorit: solidă și lipsită de ghinioane.

Mai întâi, Victor Nicolae a demonstrat tuturor că deține secretul pe un traseu complicat, care le-a dat angoase multora. Dublul campion al Racing League Romania s-a apropiat de pragul celor 123 de secunde pe turul de circuit, reușind să-și treacă în cont primul pole position din acest sezon, cu un avans confortabil. Mai mult, chiar și cu al doilea său timp cronometrat, tot ar fi condus balul pe grila ce a numărat 27 de echipaje. În prima linie a fost însoțit de Mihai Șuțeanu (Walk Racing), care i-a devansat pe Andrei Bechir (Motul eSports) și Dragoș Simion (Willi Motorsport). În urma acestui grup al favoriților, Sebastian Apostol (WCR Junior Team) a semnat o frumoasă surpriză la a doua sa cursă în RLR, în timp ce Mihai Rusu (Textar eSports) sau Radu Dumitrescu (Smart Driving) n-au reușit să lege turul potrivit și se aflau mai în spate decât de obicei pe grilă.

Contacte dure pentru echipaje cu pretenții

Victor Nicolae nu a avut emoții la start, lăsându-i în urmă pe Șuțeanu și Bechir să-și dispute locul secund. Aceștia s-au atins pe finalul primului tur, apoi a urmat un nou incident între ei, cu avarii semnificative pentru echipajul Motul eSports. Bechir a căzut în pluton și n-a mai avut o mașină capabilă să ruleze în ritm de podium, reparațiile de durată fiind apoi imposibil de compensat la standuri. Astfel, Cristian Berindea a fost nevoit să treacă prin aceleași eforturi ca și coechipierul său, totul fiind în van din pricina depășirii timpului de pilotaj de 35 de minute per pilot. Speranțele la un rezultat bun s-au năruit devreme și pentru Textar eSports, Mihai Rusu fiind trimis în zid de un adversar.

În fruntea cursei, Alex Cascatău a preluat ștafeta de la colegul său cu un avans de peste 10 secunde, gestionând ecartul cu destule emoții: Victor Taraș și Sergiu Nicolae s-au apropiat pe final, dar nu au putut emite pretenții la primul loc. Tudor Mihai și Marian Andrei (Racelogic) au conlucrat pentru cea mai bună clasare a sezonului, poziția a patra, înaintea lui Paul Greavu și Victor Kovacs (MV Racing). Problemele la boxe i-au constrâns la abandon pe echipierii Smart Driving, promovându-i pe locul al șaselea pe Alex Poamă și Lucian Mateaș (ProSix Racing), aflați la prima clasare în puncte din carieră.

O performanță similară a celebrat și Maria Țurai (WCR Junior Team), alături de coechipierul Sebastian Apostol: locul al zecelea, respectiv al cincilea în ierarhia debutanților (în care s-a impus pentru a treia oară Marian Andrei). Paul Ricard a fost scena unui progres remarcabil din partea Mariei, care a punctat la cel de-al doilea său start în Racing League Romania.

De la virtual la real: Mihai Șuțeanu va concura la ROTAC

Venirea primăverii a permis organizarea evenimentului dedicat primilor trei din ierarhia sezonului precedent al RLR. În toamna anului 2020, cei mai rapizi sim raceri la bordul modelelor BMW M3 GT2 în mediul Assetto Corsa fuseseră Victor Taraș, Mihai Șuțeanu și Andrei Bechir. Aceștia au primit din partea partenerului Smart Driving invitația de a concura pe Motorpark România într-un shootout menit să desemneze câștigătorul unei participări cu toate costurile incluse la o etapă a Campionatului Național de Time Attack – ROTAC în 2021. Ovidiu Zaberca i-a ghidat pe cei trei la prima lor experiență pe circuit, iar la final doar trei zecimi de secundă au reprezentat ecartul dintre Șuțeanu și Bechir, sub privirile protagoniștilor din RLR care acum așteaptă evoluția sa în arena competițională, în luna aprilie.